Sunt activă în recrutarea de poziții de top și middle management de aproape 10 ani și văd anumite greșeli care se repetă. Câteva recomandări pentru candidați, din situații pe care le întâlnesc destul de des:
- Salvați și trimiteți CV-ul cu numele vostru, nu „CV final”, „CV nou” sau „CV 2026”. Preferabil în .pdf, dar fără parolă sau blocat, ca să poată fi deschis și copiat ușor.
- Adresa de email de pe care trimiteți să fie profesională (fără pisicutza@ sau contul vecinului) și setați numele de afișare astfel încât să conțină numele vostru. Dacă v-ați schimbat numele după căsătorie, verificați dacă adresa mai poate fi asociată cu voi.
- Datele de contact să fie actualizate și ușor de găsit.
- Titlurile rolurilor să fie clare, nu doar denumiri interne din companie. Un mare plus când adăugați și industria în care activează companiile, nu avem cum să cunoaștem toți angajatorii din piață.
- Scrieți emailurile simplu și natural, în limba în care ați purta și o conversație cu persoana respectivă. Limba engleză este într-adevăr mai folosită în JD-uri și CV-uri, dar un mesaj sau email de la un român către un român nu are de ce să fie în altă limbă.
- Pe cât posibil, recomand să nu trimiteți texte generate integral de AI. Se recunosc și au început să sune toate la fel. Folosiți-l ca ajutor, dacă e cazul, dar lăsați mesajul să fie al vostru.
- LinkedIn-ul să fie actualizat și în linie cu CV-ul. Atenție ca perioadele de angajare să fie corecte și consecvente între platforme, neconcordanțele ridică semne de întrebare.
- Aplicați la roluri care au o legătură rezonabilă cu experiența voastră. Nu trebuie să bifați 100% din cerințe, dar când vedeți subliniat că o anumită experiență / competență este esențială pentru rol, țineți cont de acest lucru.
- Citiți descrierea rolului (și a companiei angajatoare, dacă o cunoașteți) înainte de interviu.
- Dacă ați confirmat un interviu și nu mai puteți ajunge, anunțați.
- Nu trimiteți același mesaj generic către 20 de recrutori, mai ales dacă suntem toți în TO sau CC 🫠.
Acest text a fost postat pe profilul de LinkedIn al Alexandrei Ene, Managing Partner PFP Advisory.

